Episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, sub a cărui jurisdicție funcționează deputatul USR Iulian Bulai, a ținut să iasă public cu o declarație privind cele spuse de concetățeanul său din comuna Tămășeni, chiar în timpul Liturghiei celebrată în duminica ,”Sfintei Familii”.
„Eu mă simt obligat, cu responsabilitatea pe care o am, să mă dezic public de afirmațiile făcute de deputatul amintit de Preasfințitul, sigur, nu i-a spus numele, dar care se pretinde practicant catolic. Ne dezicem de afirmațiile gratuite, ca să nu zic mai mult, sau neinspirate pe care le-a făcut publice. Am primit și de la catolicii din străinătate observații: „Preasfințite, dar nu spuneți nimic?”. Ba da, o spun acum, în Sărbătoarea Sfintei Familii. Ne dezicem de afirmațiile făcute. Aș vrea să cred că a spus acele lucruri, nu cu intenția de a aduce blasfemie la adresa adevărurilor predicate de veacuri de Biserică, dar sunt o blasfemie. Despre Maica Domnului, spune că este o mamă surogat. Un catolic practicant nu își permite să spună așa ceva. Acum se apropie Anul Nou, unde noi avem sărbătoarea Prea Sfintei Fecioare Maria – Născătoare de Dumnezeu. Fecioara Maria a fost o adevărată mamă, nu surogat! Eu îl îndemn, dacă are bună voință și vrea să dea dovadă că este catolic practicant, pentru că public a făcut acest lucru, tot public să retragă afirmațiile făcute și să spună clar: „Am greșit! Și dacă este catolic practicant, să facă o spovadă bună și să facă pocăința pe care preotul i-o va da. Repet, aș vrea să cred că nu a făcut-o cu rea intenție,, – Iosif Păuleț – episcop romano-catolic de Iași
Acum 6 luni, Iulian Bulai posta pe Facebook un mesaj unde îl felicita pe Episcopul de Iași pentru noua activitate pe care avea să o îndeplinească ca nou episcop romano-catolic de Iași.
Opinia publică a luat foc în momentul afirmațiilor și comentariilor pe care le-a făcut deputatul chiar în ziua de Crăciun. Poate că nu a fost cel mai inspirat moment, poate că nu a avut cea mai potrivită exprimare, dar acum deputatul are de cărat singur un bolovan ce atârnă greu pe umerii lui.
,, Cel fără de păcat dintre voi, să arunce cel dintâi piatra,,