La data de 17 februarie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către un minor de 15 ani, cu privire la faptul că a fost victima unei tâlhării.
Imediat au fost demarate activitățile de cercetare și documentare, iar operativitatea cu care au fost desfășurate de polițiștii de investigații criminale a condus la identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei.
Investigațiile au relevat faptul că, în timp ce tânărul în cauză se afla în apropierea unei societăți comerciale de pe raza municipiului Roman, doi tineri de 16, respectiv 23 de ani, din județul Bacău și localitatea Icușești, prin exercitarea de acte de violență, l-ar fi deposedat de telefonul mobil și de suma de 40 de lei.
Ieri, în urma documentării activității infracționale, cei doi au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Astăzi, aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.