Zi de sărbătoare la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului


92 shares

Astăzi, 1 mai 2020, se împlinesc 20 de ani de când, la început de nou mileniu, arhimandritul Ioachim Giosanu a fost hirotonit în treapta de arhiereu vicar, cu titulatura de Ioachim Băcăuanul, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în prezența unui distins sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din care au făcut parte IPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, IPS Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale și PS Episcop Ioachim Mareş al Episcopiei Huşilor († 2009).

De la acest eveniment binecuvântat pentru Eparhia Romanului și Bacăului s-au adunat în caierul timpului două decenii de rodnică și nobilă slujire mărturisitoare a unuia dintre ierarhii emblematici ai Ortodoxiei românești, care păstorește în duhul filocalic al înaintașilor și cu părintească dragoste viața fiilor și fiicelor duhovnicești, reușind să dea o perspectivă nouă și înnoitoare misiunii ecleziastice, adaptată noilor exigențe ale timpului. În toată această perioadă, două momente au marcat atât viața eparhiei, cât și destinul personal al ierarhului de la Roman.


Distribuie articolul

92 shares