smartcapture

Emoții la Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a


28 shares

Prima probă scrisă a elevilor pentru admiterea la liceu a avut loc astăzi, cu examenul la Limba și literatura română.

Cu emoții atât din partea elevilor, dar mai ales din partea părinților, mai devreme decât în anii precedenți, s-a dat startul Evaluării Naţionale 2020.

Rezultatele de la examenul de capacitate 2020 se vor afișa pe 22 iunie, iar a doua zi se pot depune contestații, potrivit metodologiei examenului de capacitate 2020.

Și primarul orașului Roman, Lucian Micu, a fost prezent în fața școlii gimnaziale „Vasile Alecsandri, așteptându-și emoționat fiica cea mică.


Distribuie articolul

28 shares