„Alături de colegii mei din PNL, am fost astăzi prezent la vizita pe care ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor – Costel Alexe și directorul general Transgaz – Ion Sterian au făcut-o în Roman și zonă. Principalul scop al acestei vizite a fost legat de verificarea lucrărilor de pe șantierul din Gherăești, unde se construiește o stație de comprimare gaze naturale și un depozit, o investiție care va asigura necesarul de gaze în zona noastră și chiar va lega rețeaua de cea din Republica Moldova. Mă bucur că, înainte de vizita de pe teren, în Primăria Roman, am reușit să-i aducem laolaltă și pe primarii din Roman Metropolitan. Alături de prefectul județului, de președintele PNL Neamț – Mugur Cozmanciuc și de deputatul nostru, Laurențiu Leoreanu, am facilitat toate aceste discuții extrem de bune dintre administrația locală și cea centrală.
Pentru că am menționat importanța asigurării necesarului de gaze naturale, pot să anunț și eu că, începând cu luna aceasta, reluăm lucrările pentru extinderea rețelei de gaz în oraș, pe lotul doi din proiect (zona cartierului Spiru Haret și Nicolae Bălcescu). Curând sper să demarăm lucrările și pe ultimul lot, astfel încât, până la finele lunii septembrie, toate locuințele din oraș vor fi racordate la rețeaua de gaze naturale. Rezolvăm, treptat, câte o problemă din fiecare domeniu, pentru ca apoi să venim cu proiecte noi și moderne.” – Lucian Micu, primarul municipiului Roman