Leonard Achiriloaei, secretar de stat: „Astfel încerc să repun lucrurile în mișcare!”


60 shares

Leonard Achiriloaei, actualul secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, și-a prezentat sâmbătă, 1 august, in cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul PNL Roman, raportul de activitate pentru cele 6 luni de lucru în cadrul ministerului care coordonează și monitorizează una dintre cele mai importante resurse, apa.

Fostul director economic al Spitalului din Roman a fost implicat în activități de coordonate în cadrul următoarelor departamente:

-Direcția Managementul resurselor de apă

-Direcția – Managementul riscului la inundații și siguranța barajelor

-Unitatea de management a proiectului ”Controlul integrat al poluării cu nutrienți”

-Autoritatea Națională ”Apele Române” (ANAR)

-Activități legislative, grupuri de lucru interministeriale.

Investiții cu impact pentru județul Neamț

Împreună cu Ervin Molnar, Directorul general al Administrației Naționale ”Apele Române”, Leonard Achiriloaei a stabilit o serie de priorități în programul de acțiune național, multe dintre ele reprezintand un  interes major pentru județul Neamț.

Vă pot spune că vor demara – în acest an – lucrările la obiectivul “Refacere dig râu Siret la Adjudeni – Tămășeni”, lucrare cu o valoare de 23.789.260 lei, ce va pune în siguranță atât localitățile amintite, cât și cartierul Nicolae Bălcescu, din municipiul Roman.
Totodată, am reluat discuțiile cu privire la obiectivul ”Amenajarea albiei râurilor Siret și Moldova la Roman – Gâdinți, județul Neamț”, din care mai este de executat un sector de 975 metri. Aici am identificat o problemă ce trenează de aproape 10 ani: documentația tehnică, ce cuprinde coridorul de expropriere, precum și anexele reprezentând listele imobilelor proprietate privată sau proprietate publică (aflate în administrarea Consiliului Local al comunei Gâdinți sau R.N.P.-Romsilva), a fost întocmită în anul 2010 și ”lăsată într-un sertar”. Din acest motiv, am solicitat reluarea demersurilor, iar în acest moment, nota de fundamentare a fost avizată la pot ANAR, urmează sa fie avizată la minister, pentru ca ulterior să se poată promova H.G.-ul de exproprierea și scoatere din fondul forestier.
Pentru anul 2020, am mai reușit să alocăm sume importante în domeniul protecției la inundații și amenajării cursurilor de apă, prin continuarea lucrărilor la obiectivele:
– “Reducerea gradului de risc la inundații pe râul Bistrița, pe sectorul Borca – Poiana Teiului, județul Neamț” (finalizare dig mal stâng sat Galu și dig mal stâng pr. Fagului 670 ml – valoare alocată 2.150.000 lei);
– ”Consolidare talveg albie râu Sabasa, comuna Borca, Jud. Neamț” (amenajare albie – constând în 500 m apărări de mal și 6 praguri – valoare alocată 1.750.000 lei);
– ”Amenajare râu Bistrița și afluenți, sector Iacobeni, Jud. Suceava – Sabasa / Borca, Jud. Neamț”, cu alocare de 4.800.000 lei.” – Leonard Achiriloaei, secretar de stat, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Raportul complet al secretarului de stat, Leonard Achiriloaei, poate fi consultat mai jos.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Leonard Achiriloaei - raport de activitate

 


Distribuie articolul

60 shares