Paradă canină în parcul din Roman


1 share

Astăzi a avut loc în Parcul Municipal Roman prima ediție a unei parade canine organizate de Asociația Chinologică Eurozona Moldova. Mândri, stăpânii s-au înscris la parada canină pentru a se lăuda cu animalele de companie, însă și iubitorii de căței, spectatorii, au fost parte din eveniment. Exemplare precum bichon, rottweiler, ciobănesc catalan, ciobănesc de Estrela sau bulldog francez au fost câteva din rasele prezente astăzi în cadrul paradei.

Asociația Chinologică Eurozona Moldova are ca scop interese precum reprezentarea, pe plan intern și internațional, intereselor chinologiei române, coordonarea din punct de vedere tehnic și științific a activității membrilor săi sau conservarea, dezvoltarea, ameliorarea și folosirea câinilor din România din rasele omologate și/sau în curs de omologare de către Federația Chinologică Internațională, a căror sănătate și aspect morfologic răspund exigențelor rasei respective și care sunt apți în general să îndeplinească funcțiuni specifice rasei de care aparțin.


Distribuie articolul

1 share