oznor

Arhidiaconul Vlad Samoilă a fost hirotonit în treapta de preot


1 share

Astăzi, soborul preoților și diaconilor Catedralei arhiepiscopale din Roman a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească în sfântul chivot mușatin închinat Sfintei Parascheva, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. În cadrul liturgic, arhidiaconul Vlad Nicolae Samoilă, după o slujire de 7 ani în această treaptă preoțească la Catedrala arhiepiscopală, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Roman, Protopopiatul Roman.

În cuvântul de învățătură adresat familiei candidatului la preoție și tuturor celor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a apreciat activitatea didactică întreprinsă de părintele Vlad Samoilă ca profesor de Educație Muzicală la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman, implicare sa în viața misionară a eparhiei prin coordonarea corurilor seminariale „Laudamus” și „Melozii Romanului”, dar și pe cea liturgică desfășurată ca arhidiacon la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Totodată, l-a îndemnat să trăiască în mod plenar prezența dinamică a harului lui Dumnezeu în lucrarea sa liturgică și pastorală.

La final, părintele Vlad Samoilă și-a exprimat recunoștința față de familia personală care l-a sprijinit, profesorii care l-au format și colegii de slujire, mulțumind totodată Ierarhului pentru binecuvântarea și încrederea acordate în noua misiune preoțească.


Distribuie articolul

1 share