Oana Iagaru, s-a născut în Slobozia, Ialomița, iar în prezent se ocupă de brand-ul „Twinkle”, brand ce iubește lumânările parfumate din ceara 100% vegetală (soia și rapiță).
„Am lucrat încă din timpul facultății, în diverse domenii, însă cel mai longeviv job al meu a fost de Manager Financiar și Administrativ. Nicio legătură cu pregatirea mea din timpul facultății (am terminat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Engleză–Ebraică și Facultatea de Drept), dar acolo m-a dus viața și nu regret nicio secundă deciziile luate, întrucât mi-au creat un bun mindset și m-au format din punct de vedere etic și profesional.”- Oana Iagaru, fondator„Twinkle„
În septembrie 2018, Oana Iagaru s-a decis să se îndrepte spre calea antreprenoriatului și a început testarea lumânărilor parfumate din ceara de soia, simțind că este un gol pe piață în acest domeniu. Zis și făcut.
„Tot ce găseam în comerț la momentul acela era în majoritate din parafina, nu miroaseau la aprindere și scoteau și un fum negru, nesănătos. M-am documentat mult, am testat și mai mult și după aproximativ 6 luni de muncă intensă am reușit să ajung la o formulă care corespundea standardelor mele și pe care am adus-o la un preț, zic eu, rezonabil, ținând cont că folosesc ingrediente naturale și de cea mai bună calitate. Lumânările sunt turnate manual, din ceară de soia, o ceară curată, vegetală, non–toxică. Folosesc două tipuri de fitil; fitilul clasic din bumbac organic, fără metale, ce oferă o ardere uniformă și fără emitere de fum negru și fitilul din lemn de arțar, care trosneste cand arde, dând senzația unui mic șemineu. Fiecare lumânare transmite câte un mesaj pozitiv, iar sloganul Twinkle este “It’s time” – este timpul/momentul să faci ceva anume, ceva bun, ceva relaxant, ceva pentru alții și ceva pentru tine. Viața este un șir lung de mici și frumoase momente pe care ar fi bine să le conștientizăm și să le trăim ca atare.”- Oana Iagaru, fondator „Twinkle„
Oanei nu i-a fost tocmai ușor să intre pe piață, reușind însă ca prin târgurile la care a participat, să aibă contact direct cu oamenii prin intermediul lumânărilor care au fost primite cu mare interes, astfel munca fiindu-i răsplătită și recunoscută.
„Lumea a început să devină din ce în ce mai receptivă la genul acesta de produse, naturale, non-toxice. Caută să se informeze mai mult, citesc lista de ingrediente și aleg în final ce e mai bun și mai sănătos pentru ei și familiile lor. Produsele din ingrediente naturale au de regulă un preț mai mare, dar foarte mulți clienți sunt dispuși să îl plătească pentru că deja înțeleg și cunosc avantajele folosirii unor astfel de produse.
Dacă aș putea, aș fluidiza circuitul materiei prime la nivel european și internațional de ce nu, aș mentine programele de stat menite să ajute start-up-urile (care sunt nenumărate și care de regulă sunt bazate pe idei foarte ok, dar care nu rezistă mult pe piață din diverse motive) și aș convinge statul să promoveze și să susțină mai mult afacerile locale existente.”- Oana Iagaru, fondator „Twinkle„