„În această seară, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat se află decedat într-un autoturism, în municipiul Roman.
Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, stabilind că este vorba despre un bărbat de 30 de ani, din Roman, care prezenta o plagă prin împușcare la nivelul gâtului.
Echipajul Serviciului de Ambulanță deplasat la fața locului a constatat decesul bărbatului.
De asemenea, la fața locului a fost identificată o armă.
În acest moment, o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț se află la fața locului în vederea efectuării cercetării la fața locului și stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul.
Cadavrul bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.” – purtator de cuvânt IPJ Neamț, Subinsp. Ciofu Ramona