De-a lungul timpului, cel mai frumos sentiment din lume, dragostea, a căptătat diverse reprezentări, dar inima a ajuns simbolul suprem al iubirii în artă, filosofie și viața cotidiană. Sărbătorile dedicate iubirii se apropie cu pași repezi și deşi poate suna ca un clişeu, nimeni nu îi opreşte pe îndrăgostiţi să îşi cumpere cadouri, nici în iulie, nici în octombrie, nici de e duminică sau luni. Hand Made by Timea vă oferă posibilitatea de a achiziționa produse lucrate 100% manual, cu o atenție ce nu are cum să treacă neobservată. Timeea este o tânără de 26 de ani, din Oradea, din mâinile căreia ies numai lucruri frumoase.
„Aveam 14 ani, am intrat la liceu și am început să realizez brățări din șnur. Ulterior, am trecut la cercei cu mărgele, brățări mai complexe. Am început să vând la prieteni, colegi, treaba mergea de minune, îmi făceam bani de buzunar. În 2018 am început să fac papioane, iar în acea perioadă am hotărât să îmi fac și o pagină de Facebook, un brand: Handmade by Timea. Am încercat multe proiecte, lucruri noi, dar parcă nimic nu mi se potrivea. În 2020 am descoperit rășina, mi-a plăcut enorm și am simțit că mi se potrivește de minune. De atunci realizez brelocuri, semne de carte și bijuterii din rășină.
Am un job full time, în 3 schimburi, ceea ce îmi îngreunează puțin această pasiune, dar visul meu este să pot face handmade, să fie principala sursă de venit asta și știu că în curând acest vis se va împlini.
Pentru mine cel mai important lucru în handmade este calitatea. Sunt mereu atentă la detalii. Sunt perfecționistă când vine vorba de produsele mele. Produsele mele sunt unicate, cu greu reușesc să reproduc două produse asemănătoare. La realizarea produselor folosesc mărgeluțe, scoici, coloranți, sclipici, stickere, flori uscate și presate de mine. De două luni am început să combin lutul polimeric cu rășina, aplic un strat de rășină peste lut, acesta oferindu-i nu doar o strălucire superbă, ci și o protecție. Vreau ca oamenii să-mi achiziționeze produsele pentru că sunt unicat, produse făcute cu multă grijă și atenție la detalii. Creez accesorii pe gustul tuturor. Mulți mă critică deoarece vând produsele prea ieftin. Dacă produsele mele sunt ieftine, nu înseamnă că sunt și de calitate slabă. Creez prețurile în așa fel încât să își poată permite oricine. Nu mi s-a întâmplat ca cineva să fie nemulțumit de produsele mele, ceea ce mă bucură. Ce aștept eu de la oameni? Mereu îmi doresc ca produsele mele să ajungă la oameni care să se bucure de ele, să le aprecieze, să le poarte cu zâmbetul pe buze.”- Timea Megyeri