Un bărbat de 55 de ani, de negăsit


La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Podoleni au fost sesizați de către un bărbat, de 52 de ani, din Podoleni, cu privire la faptul că, la data de 20 februarie 2022, fratele său HUMĂ CONSTANTIN, în vârstă de 55 de ani, din aceeași localitate, a părăsit în mod voluntar domiciliul și nu a mai revenit până în prezent.

Semnalmente: înălţime – 1.70 m, greutate – 65 – 70 de kilograme, păr tuns scurt, grizonant, fără semne particulare.

La momentul dispariției, acesta era îmbrăcat cu un pulover gri, pantaloni din stofă verzi, fiind încălțat cu ghete maro.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza localității de domiciliu și a localităților limitrofe, precum și în locurile cunoscute ca fiind frecventate de acesta, în continuare fiind desfășurate activități specifice în vederea depistării acestuia.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!


Distribuie articolul