O minoră este de negăsit de câteva zile


Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Poliției municipiului Piatra Neamț continuă activitățile de căutare în vederea depistării numitei VASILIU LARISA GEORGIANA, de 14 ani, dispărută la data de 25 februarie 2022.

La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 00.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați de către o femeie, de 45 de ani, din Piatra Neamț, cu privire la faptul că, la data de 25 februarie a.c., în jurul orei 16.00, fiica sa VASILIU LARISA GEORGIANA, în vârstă de 14 ani, a părăsit în mod voluntar domiciliul și nu a mai revenit până în prezent.

Semnalmente: înălțime – 1.70 metri, greutate – 45 de kilograme, păr brunet, lung, ochi căprui.

La momentul dispariției, aceasta era îmbrăcată cu o pereche de colanți negri, cămașă neagră cu model floral, geacă cu imprimeu de leopard, fiind încălțată cu adidași albi.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Piatra Neamț, precum și în locurile cunoscute ca fiind frecventate de aceasta, în continuare fiind desfășurate activități specifice în vederea depistării persoanei în cauză.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție.


Distribuie articolul