Lavanda, mereu în slujba dumneavoastră


Lavanda sau levănţica este o plantă din familia Lamiaceae despre care se cunoaște că a fost utilizată încă din cele mai vechi timpuri.

Cu peste 2500 de ani în urma, egiptenii, fenicienii și popoarele arabe foloseau lavanda și extrase de lavandă pentru prepararea de parfumuri și produse cosmetice sau chiar în procesul de mumificare.

Este una dintre cele mai puternice plante de leac din lume, care oferă alinare atât fizică cât și psihică ameliorând diverse probleme.

Recomandarea noastră este reprezentată de perna cu lavandă, marca Boldog Levendulas. Perna se poate folosi sub formă rece sau încălzită.

  • Sub formă încălzită: în zonele cu dureri, precum spatele, gâtul, articulațiile şi urechile, dar şi rinichii, ficatul şi zona vezicii biliare.
  • Sub formă rece: afecţiunile provocate de întinderi, entorse, dislocări, julituri uşoare, contuzii, pe toate suprafeţele corpului.
Asigură odihnă liniştită în timpul somnului, oferă remediu pentru simptomele alergiei, respiraţiei grele, tusei seci şi strănutării.
Cum se folosește?
Atunci când se încălzeşte, perna de sare se aşază în cuptorul încălzit la 55-60°C, timp de 10-12 minute, apoi se aplică pe o parte a corpului și se va lăsa acolo cel puțin 15-20 de minute. Se va folosi un recipient rezistent la căldură, să nu se ardă husa de pernă! Atunci când se răcorește, perna se așează timp de 25-30 de minute în congelator, apoi se aplică pe partea a corpului care doare.
Atenție
Perna prea caldă poate provoca arsuri! Întotdeauna verificați temperatura, înainte de a aplica pe o suprafață a pielii!
Perna de sare poate fi încălzită sau reîncălzită de nenumărate ori, aveți grijă ca husa să nu fie afectată.
Ingrediente: Sare din Praid, floare de lavandă uscată
A se păstra în loc uscat.
Expiră la: Lavanda îşi menține mirosul calmant timp de aproximativ 1 an
Perna cu lavandă:
Husa exterioară a pernei este detaşabilă şi lavabilă
Lavanda îşi menține mirosul calmant timp de aproximativ 1 an
Material: Textil 100% bumbac
Umplutură: fibră siliconică
Dimensiuni: 25×35 cm, conține 30 gr floare de lavandă uscată.

Distribuie articolul