După doi ani de pandemie și de restricții, în care teatrele au avut premiere, actorii repetiții, fie fizice, fie on-line, totul părea că revine la normal pentru sectorul cultural, asta dacă putem considera normal, banii puțini ce se oferă acestor/unor instituții. Am stat de vorbă cu managerul Teatrului Odeon din București, Dorina Lazăr, despre premierele care au avut loc la teatrul de pe Calea Victoriei, despre ce urmează să apară, dar și despre implicarea colectivului în activitățile și campaniile de susținere a poporului ucrainean.
Cea mai recentă premieră a Teatrului Odeon, a spectacolului Rebarbor, în regia lui Alexandru Dabija, a avut parte de cronici foarte bune. Cum a apărut ideea de a monta acest spectacol?
Cu Rebarbor este o poveste lungă și frumoasă. Prin anii ’75-’78, la Teatrul Giulești era un actor, George Bănică, un actor care avea o aplecare spre literatură, spre scris și avea plăcerea să facă dramatizări, el a dramatizat de altfel și Arta conversației, a Ilenei Vulpescu. A venit atunci cu niște texte, dintr-o carte scrisă de Alexandru Monciu Sudinski. Textele erau scrise într-un mod pervers aproape, pentru că la o primă lectură credeai că este propagandă comunistă, dar dacă citeai mai atent și rosteai ce a scris, deveneau subversive. Era o ironie. A avut mare succes spectacolul atunci. Jucam eu, Rodica Mandache, Constantin Cojocaru, Jorj Voicu, Florin Zamfirescu, Ion Anghel, Geo Costiniu. Anii au trecut, și am aflat peste 2-3 ani, că Monciu Sudinski a fost expulzat din țară, iar cartea Rebarbor pe care a scris-o a fost dată la topit, dar a fost republicată acum. Am aflat că i s-a pus un pașaport în mână și trimis în Suedia. Nimeni nu a mai vorbit despre el de atunci, până acum doi ani, când Alexandru Dabija, mi-a spus că i-au picat în mână cărțile lui și ar dori să monteze un spectacol. M-a sunat și m-a întrebat dacă vreau să-l facem la noi la Odeon și am zis că vreau. A trebuit să fac investigații, să-i găsim familia pentru a cumpăra drepturile de autor. Am reușit să vorbesc cu una dintre fetele lui și mi-a spus că nu l-a mai văzut pe tatăl ei de când avea 13 ani, pentru că a dispărut. Și-a ars actele și a dispărut. Nimeni nu mai știe nimic de el. Am reușit să scoatem spectacolul, am avut premiera, iar ceea ce a făcut Alexandru Dabija cu acest spectacol, este formidabil. A reușit să renască ceva ce noi am crezut că este de mult apus, pentru că erau niște texte ce nu ar mai fi prins acum la public, dar ne-am trezit că sunt lucruri etern românești. M-am temut că publicul tânăr nu ar mai percuta la acest tip de investigație psihologică. Au apărut cronici foarte bune și asta m-a bucurat. Sper ca tinerii să nu treacă prin acest spectacol opaci și să-l înțeleagă.
Rebarbor, regia Alexandru Dabija
Foto Andrei Gîndac
Urmează Ziua Mondială a Teatrului, cum sărbătorește Teatrul Odeon această zi?
Anul acesta, eu l-am capacitat pe scenograful teatrului, Adrian Damian, care se ocupă de obicei de treaba aceasta și m-a întrebat câți bani avem alocați pentru această zi. I-am spus sincer, că nu am niciun ban. Este un an în care bugetul s-a votat destul de târziu, chiar am vorbit și cu contabilul și nu știm momentan cum sunt împărțiți banii. Oricum, suntem penultimul teatru din București din punct de vedere al alocării banilor, după noi mai este doar Teatrul Evreiesc. Incredibil de puțini bani am primit. Noi cu banii pe care îi avem acum, terminăm de montat Ceasornicăria Taus de Gellu Naum, în regia lui Dragoș Galgoțiu, la care se repetă acum și sper, îmi doresc, să avem premiera până în Paști și gata. Ar trebui să punem punct și să jucăm ce avem, fără să mai putem face alte spectacole. Am cerut să ni se mărească cifra de buget, s-a mărit cu o a treia parte din cât am cerut.
Repertoriul Teatrului Odeon a fost mereu unul care a adus de multe ori succes și reacții pozitive la tot ce se construiește cu această trupă, de la montări clasice până la spectacole care pentru unele persoane par îndrăznețe, riscante.
Din punct de vedere al succesului unui spectacol, este riscant orice montezi. Și „Comedie cu olteni” dacă faci, e riscant. Primul spectacol în care am jucat când am venit la Teatrul Giulești, acesta a fost și am făcut la deplasări cu el de ne venea rău. A avut succes. Nu știi dacă o să ai sau nu, totul e riscant.
Cum este acum să jucați iar pentru o sală plină, după doi ani de restricții?
Am trăit un moment de bucurie când am jucat spectacolul „Natură moartă cu nepot obez”, pentru că spectatorii stăteau unii lângă alții. A fost sala plină și a fost o mare bucurie. E frustrant să joci pentru o sală goală sau cu o capacitate redusă deși ai obligația să joci. Eu aș juca chiar și pentru un singur spectator, din respect pentru el.
A trecut pandemia, a venit războiul…
După pandemie, asta mai lipsea. Știu că la Gara de Nord este un comandament de voluntari care primesc refugiații și că au nevoie de orice. Am hotărât să strângem niște bani la teatru, iar unul dintre regizorii tehnici ai teatrului, Dan Iosif, împreună cu colegele noastre, au cumpărat mâncare și ce mai era nevoie și am dus la Gara de Nord. Eu îți spun drept, nu am avut ezitări când a trebuit să facem asta, pentru că m-am gândit, dacă asta ni s-ar întâmpla nouă sau copiilor noștri?
Să revenim la lucruri mai plăcute. Au fost anunțate nominalizările pentru premiile Gopo, unde actorii Teatrului Odeon, Rodica Mandache, Ioana Bugarin, Adrian Titieni sunt nominalizați, iar Răzvan Mazilu va primi din partea Uniter, premiul pentru dezvoltarea spectacolului de muzical în România. Tot la Uniter, Nicoleta Lefter este nominalizată pentru rol principal feminin.
Eu mă bucur foarte mult pentru toți colegii mei nominalizați la premiile Uniter și la Gopo, dar pe de altă parte sunt foarte supărată pe selecția făcută la Uniter, pentru că nu l-au nominalizat pe Mihai Smarandache. Ce face el în spectacolul Cabaret, în rolul Maestrului de ceremonii, este fără cusur. Consider că trebuia să fie nominalizat. În afară de Gabriela Popescu, care joacă și o felicit pentru nominalizare, tot spectacolul creat de Răzvan Mazilu, este făcut doar cu actorii Teatrului Odeon și merita o nominalizare pentru Cel mai bun spectacol. Eu consider că lui Mihai Smarandache i s-a făcut o nedreptate. El și în spectacolul Rebarbor este foarte bun. El și Elvira Deatcu sunt în momentul de față la cel mai înalt nivel.
Cabaret, regia Răzvan Mazilu
Foto Andrei Gîndac
Cabaret, Rebarbor, Ceasornicăria Taus, ce mai urmează?
Încerc acum un proiect cu regizorul Zoltán Balázs, care a mai montat la noi spectacolul Gardenia. Este vorba de un proiect superb la care m-am gândit vreo 4-5 ani, un spectacol baroc, cu fabulele lui La Fontaine și muzică baroc. În afară de acesta, am avut discuții cu regizorul Eugen Jebeleanu și sper să facem o prelucrare după „Livada de vișini”. A găsit el un context cu tema retrocedărilor care se fac de câțiva ani încoace. Anul trecut am făcut o invenție de-a lui Alexandru Dabija, „Tineri regizori – Texte contemporane”. S-au înscris vreo 30 de regizori dintre care am ales două domnișoare care vor monta. Nu știu dacă pot anul acesta să le fac pe toate, din cauza bugetului. Poate se face o rectificare de buget. Mi se tot spune că nu sunt bani, mai greu cu banii pentru Teatrul Odeon, pentru că acolo este o doamnă… neastâmpărată.
Dorina Lazăr a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru, secția Actorie, clasa profesorului Ion Finteșteanu, asistenți Sanda Manu și Dem Rădulescu.
Din 2003 este directorul Teatrului Odeon, unde activează ca actriță din anul 1969. În anul 2012 a primit titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor din partea Ministerului Culturii și Comunicării din Franța.