Când vine vorba de modernizarea infrastructurii rutiere a unei localități, unii primari consideră că peticeala și plombarea drumurilor este tot ce e necesar pentru a lua ochii celor ce îi votează. Deși bani pentru această infrastructură au fost, sunt și vor fi, puține sunt comunele unde poți vedea cu ochiul liber cu adevărat o investiție făcută cu cap. Comuna Cordun se dezvoltă cu pași repezi, iar acest lucru aduce de la sine și un trafic mai intens, dar administrația locală a comunei, are, ca de fiecare dată, un plan pentru a rezolva din timp aceste mici neplăceri ce pot apărea.
„Varianta ocolitoare a satului Cordun a fost modernizată în proporție de 60% din fonduri europene. Urmează ca diferența de drum să fie realizată din bugetul local. Am purtat chiar o discuție cu primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, pentru că există intenția de a lega aceasta ocolitoare a satului Cordun, cu strada Fabricii. Este un interes din partea ambelor părți pentru a concretiza acest proiect, pentru a preîntâmpina problemele care apar în sezonul de toamnă, când fabrica de zahăr lucrează și dorim să minimalizăm disconfortul creat în campania de toamnă. Traficul intens și disconfortul vor fi diminuate în momentul în care acest obiectiv este finalizat.” – Adrian Ciobanu, primarul comunei Cordun
Primarul comunei Cordun, Adrian Ciobanu are în plan o dezvoltare a infrastructurii, pentru că așa cum e și normal, acolo unde drumurile sunt făcute așa cum trebuie, investitorii sunt atrași.
„Comuna se dezvoltă, investitorii au venit și vor mai veni, de aceea e bine să facem din timp o infrastructură rutieră bine gândită, pentru că odată cu apariția investitorilor, fluxul în trafic este din ce în ce mai mare pe raza comunei. Din punct de vedere geografic, beneficiem de o poziție bună și suntem o zonă cu potențial pentru investitori. Așteptăm cu mare interes construirea tronsonului din autostrada Bacău-Pașcani, cu nod rutier pe raza comunei noastre. Beneficiem de o infrastructură de forță, importantă, rețele de gaz, de curent, de apă. Comuna Cordun are potențial și primim cu bucurie toți investitorii care vor să-și deschidă afaceri aici, să creeze locuri de muncă. Administrația locală a venit mereu în sprijinul celor care vor dezvoltare. Consider că am creat în anii de când sunt primar, o relație corectă și frumoasă cu mediul de afaceri de pe raza comunei. Interesul meu este ca rezultatul acestor colaborări sănătoase să fie unul care să se vadă mai apoi în dezvoltarea comunei.” – Adrian Ciobanu, primarul comunei Cordun