Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un șanț în Cordun


Astăzi, 23 mai, în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman, au fost sesizați cu privire la faptul că într-un șanț din satul Pildești, comuna Cordun, se află corpul neînsuflețit al unui bărbat care ar fi cazut de pe bicicletă.

La fața locului a fost identificat corpul unui bărbat, în vârstă de 70 de ani, din Pildești. În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acestuia, nu au fost identificate urme vizibile de violență, fiind transportat la SML Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.” – Purtător de cuvânt IPJ Neamț

Martorii din localitate susțin că omului i s-ar fi făcut rău, a căzut de pe bicicletă și s-a lovit mortal la cap.


Distribuie articolul