Un individ a schingiuit și ucis trei câini


Statul ia în sfârșit măsuri mai dure împotriva celor care maltratează animale, iar zoofilia este de acum considerată infracţiune şi pedepsită cu închisoarea.

Legea a fost schimbată, iar amenzile chiar se triplează.

După vechea lege, un individ din Neamț, de exemplu, care a schingiuit și ucis trei câini, scapă doar cu 24 de ore de arest.

În localitatea Alexandru cel Bun din Neamț, un individ de 30 de ani a fost filmat de vecinul său în timp ce pune trei câini să se lupte între ei. Apoi, i-a omorât pe cei trei câini.

După audieri, individul a fost reținut 24 de ore și cel mai probabil va scăpa cu atât.

Georgiana Pușcașu, agent principal de poliție IPJ Neamț: „Întrucât bărbatul în cauză ar fi comis infracțiunea în cursul lunii martie, fapta se pedepsește conform legii 255/2004 privind protecția animalelor cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă și nu intră sub incidența noilor modificări legislative.”

De asemenea, și interventiile chirurgicale estetice cum sunt tăierea urechilor sau a cozii animalelor se pedepsesc cu închisoarea de la șase luni la trei ani. Sunt vizați și stăpânii, si medicii veterinari.

Sursa informațiilor: stirileprotv.ro


Distribuie articolul