La data de 21 iunie, la ora 20.37, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, au fost sesizați printr-un apel la SNUAU 112, de către o femeie de 41 de ani, din Piatra Neamț, aceasta reclamând faptul că este lipsită de libertate.
În cauză, polițiștii au demarat cu operativitate verificări, iar în urma informațiilor obținute de dispecerul care s-a aflat în permanent contact telefonic cu aceasta, a fost identificată locația unde se află femeia, o bază sportivă nefuncțională, din Piatra Neamț.
Din declarațiile apelantei a reieșit faptul că, la data de 21 iunie, în jurul orei 19.30, după ce ar fi părăsit incinta unui bar din Piatra Neamț, ar fi fost ajunsă din urmă de o persoană necunoscută, care i-ar fi acoperit ochii cu o eșarfă, după care ar fi fost condusă și încuiată într-o încăpere, nefiind victima vreunei agresiuni.
Persoana în cauză, un bărbat de 61 de ani, din Piatra Neamț a fost identificat de polițiști și condus în vederea audierii la sediul Poliției municipiului Piatra Neamț.
În cauză se efectuează cercetări în vederea lămuririi tuturor aspectelor reclamate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Până la acest moment bărbatul nu a fost reținut, existând neconcordanțe între cele declarate de femeie și materialul probator administrat de polițiști, urmând a se lua decizia funcție de evoluția anchetei.