În această dimineață, în jurul orei 10:50, prin apel la 112 , pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un autotren ce se deplasa pe E 85 în comuna Secuieni.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu două autospeciale de stingere, voluntari de la SVSU Secuieni și lucrători de la SDN cu un utilaj.
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără, violent, la remorca unui autotren ce se afla in localitatea Secuienii Noi. Remorca era decuplată de capul tractor.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Au ars remorca autotrenului și marfa depozitată în interiorul acesteia.
Cauza probabilă de producere a incendiului este scurtcircuitul electric (defecţiuni la instalaţia electrică).
Nu au fost victime.