Laurențiu Leoreanu, deputat: „Susținând mediul de afaceri, susținem economia, susținem dezvoltarea”


Pentru că îmi doresc să fiu în permanent contact cu toate domeniile de activitate cu impact economic, dar și social, împreună cu domnul primar al municipiului Roman – Leonard Achiriloaei, la sfârșitul săptămânii trecute, am vizitat unitatea de producție SOMACO de la Roman, parte a grupului Holcim România.

 

Am discutat cu reprezentanții companiei despre planurile și oportunitățile de dezvoltare, despre impactul local al acestor investiții, despre dinamica economică națională și perspectivele de dezvoltare, indentificând soluții care pot fi implementate atât la nivelul administrației locale, cît și la nivel legislativ.

Susținând mediul de afaceri, susținem economia, susținem dezvoltarea!

Laurențiu Dan Leoreanu – deputat PNL Neamț


Distribuie articolul