Bărbat din Săbăoani, dispărut de o lună


La data de 30 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați de către o femeie, de 47 de ani, din Bălușești, cu privire la faptul că, la data de 31 iulie a.c., fratele său COJOCARU FLORIN în vârstă de 44 de ani, a părăsit în mod voluntar o fermă de animale din localitatea Săbăoani, unde acesta lucra și nu a mai revenit până în prezent.

Semnalmente: înălțime – 1.70 m, greutate – 85 de kilograme, păr șaten cu început de calviție, ochi verzi.

Nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte pe care bărbatul le purta la momentul dispariției.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza localităților Săbăoani și Bălușești, precum și a celor cunoscute ca fiind frecventate de acesta, în continuare fiind desfășurate activități specifice în vederea depistării acestuia.

Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la depistarea bărbatului căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.


Distribuie articolul