Kazan Roman, un nou magazin cu echipamente și accesorii de instalații, se va deschide joi


Kazan deschide, joi, 8 septembrie 2022, începând cu ora 10.00, cel de-al 5-lea magazin al rețelei, amplasat în Roman pe strada Ștefan cel Mare – E 85, nr. 291.

Magazinul Kazan se adresează instalatorilor, dar și clienților finali oferind soluții complete pentru instalații termice, hidro, sanitare, climatizare și electrice.

Obiectul principal de activitate al companiei îl reprezintă comercializarea de echipamente și accesorii de instalații. În prezent, compania are un portofoliu de aproximativ 10.000 de articole, într-o gamă completă de instalații: termice, hidro, climă; panouri solare; obiecte sanitare; produse de la peste 64 de furnizori recunoscuți pe plan internațional.
În ziua deschiderii, pentru fiecare 5.000 de lei cheltuiți în magazinul Kazan, primiți un voucher cadou în valoare de 500 lei, valabil până la 31 decembrie 2022. Voucherul este transmisibil, putând fi oferit apropiaților.

Povestea Kazan a luat naștere la Vaslui, în 2010, an în care a fost inaugurat primul depozit și showroom al companiei.
Cu mai mult de 26000 repere comercializate, echipamente și accesorii, cât și prin nivelurile de preț, ieftin, mediu și premium, de la fiecare gamă de produs, reușim să fim întotdeauna aproape de nevoile clienților și partenerilor noștri. În oferta Kazan se regăsesc centrale termice, cazane pe lemne, calorifere, pompe, kituri de încălzire în pardoseală, obiecte sanitare, hidrofoare și vase de expansiune, canalizare, țevi, fitinguri, robineți, aer condiționat etc.
Departamentul propriu de service, autorizat pentru echipamentele comercializate, reprezintă de asemenea un atu important al companiei, asigurând atât punerea în funcțiune, verificările tehnice periodice cât și contracte de mentenanță.
În prezent suntem prezenți cu magazine fizice în Roman, Iași, Cluj-Napoca, Vaslui, Bârlad și Chișinău dar și online https://kazan.ro

Kazan – Soluții complete pentru confortul tău!


Distribuie articolul