Unitatea administrativ teritorială din Cordun este prima localitate din județul Neamț care a reușit să semneze contractul de finanțare prin Programul de Investiții „Anghel Saligny”, o investiție pentru rețeaua de apă și canal, iar acest proiect va finaliza aproape 100% rețeaua din satele Cordun și Pildești, urmând ca mai apoi, rețeaua din satul Simionești să fie pe primul loc în materie de investiții.
„Acum o săptămână am semnat contractul pentru proiectul de apă-canal prins în Programul de Investiții „Anghel Saligny”. Este un lucru benefic pentru comunitatea noastră, având în vedere că am reușit să obținem finanțarea. Este un proiect care ajută la finalizarea a 99% din tot ceea ce înseamnă infrastructura de apă și canal, de pe raza satelor Cordun și Pildești, mai exact, este vorba despre extinderea acestor rețele. Este un proiect amplu, iar pe parcursul anului viitor vom începe demararea lucrărilor și tot în același an, sper să le și terminăm” – Adrian Ciobanu, primarul comunei Cordun
Cordun este prima comuna din județul Neamț care beneficiază de semnarea contractului de investiții, dar acest lucru se datorează echipei care a reușit să se mobilizeze și într-un timp relativ scurt să ofere toată documentația necesară pentru semnarea contractului.
” Noi (UAT Cordun) am apărut în hotărârea de guvern încă din luna august, iar ulterior, m-am mobilizat împreună cu echipa cu care lucrez pe partea de investiții din cadrul primăriei și am depus toate actele necesare pentru semnarea contractului. Am fost pregătiți din timp cu acele documente, tot ce înseamnă avize, certificate de urbanism, tot ce era necesar și foarte repede am reușit, în 29 de zile, de la depunerea acestor documentele să și semnam contractul” – Adrian Ciobanu, primarul comunei Cordun