(P) Nabulsi Soap, o picătură de istorie de la 1880, din Palestina în România


Deși aparent poate părea doar un alt brand de cosmetice pe piața din România, selecția de produse Nabulsi este una cel puțin specială, calitativă și merită încercată cel puțin o dată, pentru a vă convinge de experiența istorică pe care o oferă.

Faptul că familia Al-Shakaa este considerată una dintre cele mai vechi în branșa producătorilor de săpun, cu o activitate neîntreruptă încă din anul 1880, este doar una dintre confirmările că aceste produse trebuie să fie parte din rutina dumneavoastră. Aveți ocazia de a folosi unul dintre cele mai vechi săpunuri din lume și probabil cel mai bun, cu o istorie de peste 143 de ani în spate. 

În România, aceste produse sunt comercializate de Bogdan Badicu, din inima Palestinei, în peste 300 de locații în România.

Bogdan Badicu este născut în Brașov, iar din anul 2000 locuiește în București. Are 41 de ani, o experiență de 3 ani în companii, în departamentul financiar și peste 14 ani experiență într-o companie producătoare de medicamente, pe poziția de Key Account Manager.

Din 2021 însă Bogdan se ocupă exclusiv de brandul Nabulsi Soap, importând produse cosmetice din Palestina, mai precis din orașul Nablus. Ce l-a convins să aducă în România aceste produse, aflați în rândurile de mai jos.

„Produsele Nabulsi se remarcă prin felul în care curăță pielea, senzația de catifelare și mirosul subtil pe care îl lasă după fiecare utilizare, fie că vorbim despre un gel de duș sau despre un săpun lichid. Produsele nu fac spumă abundentă, acest lucru însemnând calitate și ingrediente naturale. De departe, cel mai important aspect este istoria familiei producătoare. Aș spune că timpul este cel care acordă calificativul pentru un produs de o calitate superioară, timpul este cel mai sincer „judecator” pentru oricare business.

În ziua de astăzi oamenii sunt asaltați de reclame cu săpunuri antiseptice, produse care pot fi periculoase pentru piele. Există țări care vor să interzică utilizarea acestora pentru că au în compoziție substanțe precum triclosan.
Iar, conform studiilor dermatologice, diferența în eliminarea bacteriilor, la un săpun antibacterian și un săpun natural de calitate este nesemnificativă, dar efectele secundare la cele antibacteriene sunt destul de prezente.
Deși producătorii insistă pe spumă abundentă sau miros, produsele naturale de calitate tocmai prin aceste două aspecte nu se remarcă, însă efectele și beneficiile sunt cu mult mai semnificative.
Ca bărbat, până să mă ocup de Nabulsi Soap, nu am acordat importanță calității produselor de curățare a pielii, însă după ce am folosit această gamă sau săpunul solid Al-Jamal, am realizat care este diferența dintre orice săpun sau gel de duș din comerț și produsele Nabulsi Soap.
Săpunul este cel mai folosit produs din rutina noastră zilnică, iar utilizarea unor produse de o calitate îndoielnică poate afecta pielea noastră mai mult decât ne închipuim.
Folosiți produse naturale pentru pielea voastră și nu mai puneți pe primul loc mirosul sau intesitatea acestuia la produsele pentru curățarea pielii.”- Bogdan Badicu, fondator Nabulsi Soap România
Produse pot fi achiziționate de pe site-ul Nabulsi Soap, din farmacii precum Farmacia Tei, Bebe Tei, Minifarm, Duc Farm, Magic Salon, Econcept, Cărturești sau Anna Bella.

Distribuie articolul