Închisoare pe viață după ce și-a omorât copilul și soția; cadavrul femeii nu a fost găsit


„Condamnă pe inculpatul Arhip Antonio Ilie la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav”, precizează minuta Tribunalului Neamţ, potrivit Agerpres.

După ce a divorţat de bărbatul cu care avea o fetiţă în vârstă de 5 ani, femeia s-a mutat cu copilul la locuinţa părinţilor săi, în oraşul Buhuşi, judeţul Bacău.

Dispariţia celor două s-a produs în anul 2006, însă rudele au anunţat Poliţia după doi ani, crezând că acestea au plecat în Italia.

Poliţiştii au deschis o anchetă soldată 15 ani mai târziu cu percheziţii la domiciliul bărbatului din Târgu-Neamţ.

„Ca urmare a cercetărilor, la data de 19 octombrie 2021, s-a efectuat percheziţie domiciliară la o locuinţă de pe raza oraşului Târgu-Neamt, ocazie cu care au fost identificate rămăşiţele unui cadavru uman, posibil al unei persoanei minore, ce erau îngropate în curtea casei”, informa la vremea respectivă Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ.

Cadavrul din curtea casei era al fetiţei în vârstă de 5 ani, însă corpul fostei soţii nu a fost găsit până acum.

Bărbatul a fost arestat preventiv, cercetat şi trimis în judecată pentru omor calificat, fiind condamnat la închisoare pe viaţă.

Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

 

 

 

sursa info: Agerpres, StirileProtv


Distribuie articolul