O societate dezvoltată trebuie să dispună și de un grad ridicat de sustenabilitate pentru a se dezvolta armonios, iar pe principiul picătură cu picătură se face mult, Sereskin contibuie la acest lucru cu succes.
Multe dintre produsele cosmetice pe care le folosim sunt strâns legate de criza climatică cu care ne confruntăm. Prin cumpărarea lor susținem o industrie care poluează planeta. Sereskin nu doar că oferă o atenție sporită naturii prin ambalajele prietenoase cu mediul, dar și eficiența produselor comercializate merită atenția dumneavoastră.
„Sereskin și-a făcut debutul oficial în aprilie 2023. Deși am fost prezenți online încă din iarna anului 2022, am început să conturăm identitatea acestui brand, precum și să dezvoltăm produsele sale încă din 2019.
Misiunea brandului este de a dezvolta și lansa produse de îngrijire special concepute pentru a-ți reda încrederea de sine și pentru a te bucura de o rutină simplă și eficientă de skincare. Aceste produse sunt create să fie prietenoase cu tenul sensibil, să abordeze nevoile fundamentale ale pielii și să se potrivească inclusiv în cazul afecțiunilor asociate acneei sau tenului gras. Ele reprezintă alegerea potrivită pentru îngrijirea pielii de la adolescență până la maturizarea tenului, perioadă în care nevoile tenului se pot schimba ușor. Toate aceste produse conțin numai ingrediente care au fost intens studiate, atât de noi în momentul selecției, cât și de către producători, deoarece beneficiile lor sunt confirmate de rezultate din studii clinice.
Sereskin este dezvoltat de trei tinere mămici cu expertiză în domenii diverse: economie, chimie și farmacie. Cu o vastă experiență acumulată timp de peste 10 ani în industria cosmetică, farmaceutică și a suplimentelor alimentare, ne-am unit forțele pentru a dezvolta produse de îngrijire a pielii similare celor din Europa de Vest și America, dar cu fabricație și resurse 100% românești. Experiența noastră în antreprenoriat, achiziții, formulare, testare și dezvoltare de produse, precum și cunoștințele noastre privind conformitatea legislativă, ne-au încurajat să lansăm propriul brand, în care să punem în aplicare toate cunoștințele acumulate, pentru a ne reprezenta într-un mod autentic. Ne mândrim cu locația noastră de formulare și fabricație proprie, astfel încât produsele Sereskin ajung direct din depozitul nostru către clienți. Conceptul nostru de branding Sereskin, inclusiv website-ul și paginile de social media sunt rezultatul ideilor noastre originale. De aceea, tot ceea ce comunicăm și transmitem mai departe reflectă modul în care noi înșine privim îngrijirea tenului și industria cosmetică.
Sereskin își propune să aducă pe piață produse de îngrijire minimaliste, atât în ceea ce privește lista de ingrediente, cât și numărul de produse disponibile. Ce înseamnă acest lucru? Ei bine, ne putem aștepta la produse eficiente, cu multiple beneficii, care conțin principii active complexe în cantități optime. Cu toate acestea, lista de ingrediente va fi scurtă, cu niște compuși despre care știm că au efecte dovedite, evitând introducerea de materii prime doar pentru a se regăsi în lista INCI, dar fără a avea o concentrație suficientă pentru a obține rezultate.
Produsele Sereskin sunt elaborate pe baza unui studiu intens, atât al ingredientelor, cât și al formulărilor, având mereu în vedere nevoile pielii. Obiectivul nostru constant este de a alege ingrediente active, cu efecte susținute de cercetările clinice și de a combina cunoștințele științifice cu beneficiile naturii. Vom selecta întotdeauna materii prime din natură, care oferă rezultate remarcabile și sunt obținute prin procese de extracție biotehnologice.
Într-o lume dominată de consumerism, adoptarea unei abordări sustenabile poate fi costisitoare și poate reprezenta o provocare în competiția cu alte branduri, în special în ceea ce privește estetica ambalajelor. Cu toate acestea, la Sereskin, ne-am asumat un angajament important de a deveni cât mai sustenabili, indiferent de provocări. Printre măsurile pe care le-am implementat se numără eliminarea ambalajului secundar din carton, optarea pentru flacoane din plastic reciclabil, precum și utilizarea flacoanelor airless, pentru a evita risipa de produs. De asemenea, am renunțat la elementele de plastic din ambalajul de transport și am adoptat folosirea hârtiei reciclate. Am ales să utilizăm materii prime obținute prin procese de fabricație sustenabile și am eliminat etape din procesul de fabricație a produselor cosmetice, precum fabricarea la rece sau aprovizionarea cu ambalaje deja inscripționate.
La Sereskin, avem încredere că ceea ce construim astăzi pentru copiii noștri va îndeplini nevoile lor viitoare, menținând totodată un mediu înconjurător sustenabil. Pe această pagină, am adunat toate valorile noastre, pe care le transmitem cu pasiune și responsabilitate în fiecare produs Sereskin.
Așadar, în prezent, Sereskin are în portofoliu 3 produse de îngrijire a pielii, fiecare având beneficii distincte. Începând cu apa micelară, aceasta reprezintă o soluție blândă și eficientă pentru curățarea și demachierea tenului. Formula sa conține extract de castravete și betaină, oferind o experiență prietenoasă pentru tenul sensibil și asigurând, în plus, hidratare și protecție antioxidantă.
Serul Hydrate mentine tineretea tenului, acel efect căutat de toate femeile. Compus din acid hialuronic multimolecular, peptidă botox-like și extract de Imperata Cylindrica, acest ser funcționează în armonie pentru a oferi pielii o hidratare intensă, fermitate și elasticitate. Rezultatul este o piele revitalizată și radiantă.
Toate aceste beneficii sunt completate și consolidate de crema pentru față, ochi și gât, bogată în ceramide, niacinamidă și peptida Crystalide. Ingredientele din această cremă lucrează în echipă pentru a calma tenul, a reduce secreția de sebum și a conferi pielii acea luminozitate și prospețime zilnică, atât de dorită.
Această gamă de produse Sereskin reprezintă o combinație perfectă de eficiență și îngrijire delicată, adresând nevoilor diverse ale pielii și oferind femeilor posibilitatea de a se bucura de o rutină de îngrijire superioară, care îmbină rezultatele vizibile cu plăcerea utilizării.
Produsele Sereskin se remarcă prin faptul că își onorează promisiunile într-un mod simplu și eficient, oferind concentrații optime de ingrediente active. Ele aduc un beneficiu adițional barierei pielii, deoarece conțin și ingrediente cu rol calmant, făcându-le potrivite pentru tenul sensibil. Un alt aspect care le face prietenoase cu acest tip de ten, este lipsa ingredientelor cu potențial sensibilizant, cum ar fi parfumul, uleiurile esențiale și alcoolul. De asemenea, formulele lor sunt multifuncționale, putând fi utilizate atât seara, cât și ziua, adaptându-se unei rutine minimaliste sau integrându-se cu ușurință într-o rutină de îngrijire mai complexă.
Cu o compoziție vegană, produsele Sereskin sunt potrivite și pentru persoanele care evită ingrediente de origine animală. Texturile lor lejere se absorb rapid în piele, ceea ce le face ideale pentru cei care preferă o rutină de îngrijire minimală, dar doresc să utilizeze produse eficiente.
În plus, kitul complet Sereskin reprezintă cadoul perfect pe care îl poți oferi iubitei, celei mai bune prietene sau oricărei femei din viața ta, indiferent de ocazie. Cu produsele Sereskin, ai încrederea că oferi o îngrijire de calitate și eficientă, menită să încânte și să îngrijească pielea într-un mod prietenos și atent la nevoile ei.
Probabil că oamenii se așteaptă de la Sereskin să găsească produse de calitate, similare celor din vest sau cele asiatice, însă realizate de antreprenori români. Ei caută soluții care să se potrivească nevoilor specifice ale tenului lor și să le ofere economie de timp și bani în rutina de îngrijire. În mod fericit, noi am reușit să îmbinăm aceste aspecte esențiale prin crearea unor produse cu multiple beneficii. Ne dorim ca întreaga populație din România să acorde o atenție sporită consumului responsabil și să evite risipa inutilă, de aceea am fondat un brand cu adevărat sustenabil.
Pe lângă acestea, sperăm să contribuim la îmbunătățirea nivelului de educație referitor la îngrijirea pielii, ajutând cât mai multe persoane să adopte o rutină consecventă de îngrijire, care să le ofere rezultate satisfăcătoare. În final, vrem ca Sereskin să fie un catalizator al schimbării pozitive în modul în care oamenii se raportează la îngrijirea personală, punând accent pe produse eficiente și sustenabile, care să se adapteze nevoilor individuale ale fiecăruia.”