Laurențiu Leoreanu, deputat: „Pasaj aerian peste trecerea la nivel cu calea ferată de la ieșirea spre Iași, își urmează pașii”


„Propus și susținut de mine, proiectul de a construi în Roman un pasaj aerian peste trecerea la nivel cu calea ferată de la ieșirea spre Iași, își urmează pașii. Este un proiect ambițios, pasajul urmând să aibă o lungime de 1795 de metri, dar important pentru fluidizarea traficului și dezvoltarea zonei respective, fiind un pas spre modernitate și eficiență.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cea care are capacitatea de a interveni pe un drum european și de a susține o investiție de asemenea nivel, a depus, miercuri, cererea de finanțare pentru proiectul „Constructie Pasaj superior pe DN 2, peste CF la Roman, km 332+961”, cu o valoare de peste 76 de milioane de lei. O treime din această investiție va fi suportată din surse europene nerambursabile, prin Fondul de Coeziune, restul fiind sume din contribuția proprie a companiei.

Această investiție vine să completeze infrastructura rutieră în plină dezvoltare, raportându-ne inclusiv la lucrările în plină desfășurare de la Autostrada Moldovei, oferind municipiului Roman capacitatea de a deveni atractiv investitorilor, ca element central regional.

Urmăresc cu mare atenție acest proiect, pentru că este o componentă esențială a viziunii pe care o am, legată de dezvoltarea Romanului în viitor, iar faptul că lucrurile se leagă, că munca depusă capătă formă, este mai mult decât îmbucurător.

Vă voi ține la curent cu informații despre toate momentele importante din dezvoltarea infrastructurii zonale, cele care aduc plusuri pentru municipiul Roman, cu promisiunea de a fi mereu dedicat transformării comunității noastre în cel mai dinamic punct de investiții din regiune. Pentru că Romanul poate și merită!

#romașcan100%”

Laurențiu Leoreanu,  deputat PNL Neamț


Distribuie articolul