Placă comemorativă a victimelor actului terorist din Madrid, în comuna Horia


La 11 martie 2024 se împlinesc 20 ani de la atentatele teroriste de la Madrid, Spania, soldate cu 192 de morţi, dintre care 16 români, şi peste 2.000 de răniţi, dintre care 171 români.

Astăzi, la Căminul Cultural din satul Cotu-Vameș, comuna Horia, s-a dezvelit placa comemorativă, realizată în memoria victimelor atentatului terorist din 11 Martie 2004 de la Madrid. Evenimentul a fost întreprins de administrația locală a comunei Horia, cu sprijinul doamnei Doinița Violeta Luca-Huci, una din supraviețuitoarele atentatului terorist, născută în satul Cotu-Vameș, membră a asociației Junta Directiva Asociación 11-M Afectados del Terrorismo.

Acum 20 de ani, zece bombe au explodat la Madrid şi în suburbiile sale la bordul a patru trenuri care se îndreptau spre gara madrilenă Atocha. Scenariul terorii a fost orchestrat cu 12 rucsacuri încărcate cu peste 100 de kilograme de explozibil dispuse în trenuri.


 


Distribuie articolul