În urma unui accident rutier, trei persoane au ajuns la spital


În data de 28.04.2024, la ora 15:28, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DC 126 în comuna Borlești.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Punctul de lucru Roznov (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare), Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (o ambulanță SMURD TIM) și SAJ Piatra-Neamț (o ambulanță).

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. Doi bărbați de 65 și 53 de ani și o femeie de 37 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, au fost preluați de echipajele SMURD și SAJ și transportați la UPU Piatra-Neamț.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.


Distribuie articolul