Primărița din Botești are și salariu de primar și pensie


Primarul comunei Botești, Georgeta Blaj, este una dintre pensionarele norocoase ale comunei. Nu știm restul locuitorilor din Botești cum se descurcă cu banii de pensie, dar știm sigur că doamna primar, lunar, își primește și pensia, și indemnizația de primar.

Tot mai mulți oameni din comuna Botești își spun nemulțumirile, atât la colț de străzi neasfaltate, cât și în mediul online.

Localnicii pun la îndoială capacitatea Georgetei Blaj de a mai continua să administreze comuna. În ultimii 12 ani nu s-a dezvoltat o infrastructură de gaz, o rețea de apă canal, iar străzile, de asemenea, sunt neasfaltate. Viziunea pentru viitorul comunei nu este una tocmai favorabilă locuitorilor, având în vedere trecutul administrativ păgubos care a existat până acum.


Distribuie articolul