Laurenţiu Leoreanu, deputat: „Ne oferim câteva momente pentru a rememora eroismul celei care a fost Viorica Agarici”


„În fiecare an, pe data de 3 iulie, ne oferim câteva momente pentru a rememora eroismul celei care a fost Viorica Agarici, nume legat de municipiul Roman și de umanitatea universală.

În noaptea de 2 spre 3 iulie 1941, din postura de președintă a Crucii Roșii din Roman, Viorica Agarici a oprit unul dintre „trenurile morții”, plecat din Iași spre lagărele naziste, neacceptând tratamentul la care erau supuși cei transportați, acționând până la momentul în care generalul Tătăranu a acceptat intervenția Crucii Roșii.

Sute de oameni au rămas în viață datorită Vioricăi Agarici, spiritului ei de sacrificiu și a demnității de care a dat dovadă. Acest lucru este recunoscut la nivel internațional, pe 8 iunie 1983 Institutul Yad Vashem din Ierusalim acordându-i, post mortem, titlul de “Drept între popoare”.

Astfel de exemple de umanitate, de implicare, de sacrificiu lasă urme adânci în devenirea noastră, iar noi, cei de azi și de mâine, avem obligația de a păstra aceste valori, de a le promova și de a le integra pentru o lume mai bună!”

Laurențiu Leoreanu, deputat PNL Neamț


Distribuie articolul