Toamna aduce cu ea nu doar seri mai răcoroase, ci și momentul perfect pentru aprins lumânări – parfumate, decorative sau artizanale. Atmosfera devine imediat mai cozy, mai caldă și mai liniștită.
CraftedHarmony a luat naștere în 2024, dintr-o nevoie profundă de echilibru și regăsire. Adriana este fondatoarea CraftedHarmony și creatoarea fiecărui produs. Însă nu singură, ci împreună cu soțul său, Vlad, care se ocupă de partea tehnică – site-ul și tot ce ține de organizarea online.
Puteți achiziționa produsele, accesând link-ul alăturat: https://craftedharmony.ro/?utm_campaign=6654fd&utm_source=shareable_link
„Povestea începe într-o perioadă grea din viața mea – după pierderea fulgerătoare a fratelui meu. Atunci, m-am simțit copleșită și ruptă de mine însămi, iar lucrul cu ceara și parfumurile a devenit o formă de terapie. Din emoții s-au născut primele lumânări și obiecte ceramice, fiecare purtând cu sine o parte din mine.
„CraftedHarmony” îmbină două concepte: „crafted” – obiecte realizate manual, cu migală și atenție la detalii, și „harmony” – armonia pe care o caut eu însămi și pe care vreau să o transmit mai departe. Este un brand care îmbină emoția cu estetica, durerea cu vindecarea, frumosul cu sensul.
Fiecare produs CraftedHarmony este mai mult decât un simplu obiect. Fiecare lumânare sau piesă ceramică este creată manual, din materiale naturale, cu grijă și intenția de a aduce un strop de liniște și frumusețe în viața celor care le aleg. Alegându-ne, sprijiniți un brand local, născut dintr-o poveste reală și sinceră, și primiți produse testate, sigure și pline de suflet. În plus, toate colecțiile spun o poveste – fie că vorbim de tihna unei seri de toamnă, fie de liniștea unei dimineți senine – transformând fiecare produs într-o experiență emoțională, nu doar într-un obiect.
Dacă vrei relaxare și introspecție, recomand colecția „Stări pentru suflet”, cu parfumuri gândite pentru a însoți clipele de liniște personală.
Dacă iubești atmosfera sezonieră, atunci Colecția de Toamnă este alegerea ideală. Este o invitație la tihnă, răsfăț și căldură sufletească – cu arome de dovleac, caramel, citrice și mirodenii, care surprind magia anotimpului.
Pentru cadouri, recomand seturi mai complexe, precum:
• un vas de aromoterapie cu o lumânare și o tăviță decorativă;
• un odorizant de cameră combinat cu o lumânare parfumată;
• sau un set tematic format dintr-o lumânare de colecție și un obiect ceramic din gama Deco.
Cel mai bine vândut produs a fost vasul de aromoterapie Aura, care s-a bucurat de succes încă de la început. Ulterior, s-au adăugat pe lista preferatelor clienților și lumânarea „Pentru când citești ceva bun” din colecția Stări pentru suflet, alături de Sunlit Spice și Toffee Glow din colecția de toamnă.

Ce înseamnă confecționarea acestor produse de la A la Z? Înseamnă transformarea emoțiilor și a ideilor în obiecte reale. Fiecare etapă – de la alegerea parfumurilor, turnarea manuală a lumânărilor, șlefuirea și colorarea obiectelor ceramice, până la ambalare – este făcută cu răbdare și atenție. E un proces care cere timp, dar oferă bucuria de a ști că fiecare produs are o poveste și un suflet.
• Lumânările sunt turnate manual din ceară de soia 100% naturală, parfumate cu uleiuri speciale și compatibile cu ceara de soia, majoritatea importate din UK, de la producători avizați. Înainte de a ajunge la clienți, fiecare lumânare trece printr-un proces riguros de verificare și testare: se testează fitilul (fie din bumbac, fie din lemn), se verifică arderea să fie curată și sigură, iar parfumul să se elibereze gradual și armonios. După turnare, lumânările trec printr-un proces de maturare de minimum 14 zile, timp necesar pentru ca parfumul să se combine perfect cu ceara. Ard mai lent decât parafina și nu emană substanțe toxice, ceea ce le face mai sigure și mai durabile.
• Produsele din ceramică sunt turnate și colorate manual, folosind pulbere ceramică extra-dură, hidrofobă și rezistentă la intemperii – potrivită inclusiv pentru exterior. După turnare, fiecare obiect este lăsat la uscat aproximativ 24 de ore, apoi urmează procesul de sigilare, diferit în funcție de tipul produsului (tăviță, vază, recipient pentru lumânări). La final, fiecare piesă este șlefuită cu grijă și are aplicate piciorușe din silicon sau material protector, pentru a preveni zgârierea mobilierului. Chiar dacă două obiecte au aceeași formă, textura și nuanțele le fac unice, irepetabile.
• Odorizantele de cameră sunt realizate dintr-un amestec echilibrat de glicerină, alcool de parfum și aceleași uleiuri parfumate pe care le folosesc și la lumânări, astfel încât parfumul să fie intens, dar elegant, și să ofere o atmosferă plăcută pentru mai multe săptămâni. Bețișoarele difuzează treptat aroma, creând un parfum constant și uniform în încăpere.
Fiecare comandă este ambalată cu grijă, astfel încât momentul în care ajunge la client să fie o experiență completă – o bucurie încă de la deschiderea cutiei. Scopul meu este ca fiecare produs CraftedHarmony să nu fie doar frumos, ci și sigur, durabil și plin de emoție.
În plus, prietena mea cea mai bună, sora mea de suflet, Gloria, este nu doar sprijin moral, ci și „testerul oficial”: împreună verificăm modul de ardere al fitilului, intensitatea parfumului și rezistența recipientelor. Tot ce ajunge la clienți trece prin mâinile și ochii noștri, ca să fie sigur și de calitate.” – Adriana Stroe, fondator CraftedHarmony
