La data de 23 octombrie a.c., ora 19.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Petricani, conducea ansamblu de vehicule pe DJ 208G, în localitatea Vad, ar fi surprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Dragomirești, care s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a străzii.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului, în vârstă de 50 de ani, care a fost transportat la o unitate medicală, ulterior survenind decesul acestuia.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză, continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
