În data de 01.11.2025, în jurul orei 18:40, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Piatra-Neamț pentru deblocarea căii de acces a unui apartament situat la etajul al treilea într-un bloc de locuințe de pe strada Aleea Ulmilor.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț și un echipaj de la IPJ.
Cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialei, pompierii au acționat pentru deschiderea căii de acces în locuință. În interiorul unei camere, a fost găsit un bărbat în vârstă de 67 ani care nu prezenta semne vitale.
