La data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 20.40, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o tânără, în vârstă de 26 de ani, din Vânători-Neamț, conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, din orașul Târgu-Neamț, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism care se afla în efectuarea regulamentară a manevrei de depășire, condus de un tânăr de 18 ani, din Petricani.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a unui bebeluș în vârstă de 3 luni.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
În cauză, continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
_Ap Atomei Andreea_
