În această dimineață, în jurul orei 07:25, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs pe DJ 157, între localitățile Dochia și Mărgineni.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Punctului de lucru Roznov (o autospecială de stingere cu module pentru descarcerare și prim ajutor și o ambulanță SMURD), SAJ și IPJ.
În accidentul rutier au fost implicate o autoutilitară și trei autoturisme în care se aflau 5 persoane (dintre care un copil).
La sosirea pompierilor patru persoane erau ieșite din autovehiculele implicate în accident, iar o persoană era încarcerată.
Cu ajutorul echipamentelor specifice pompierii au acționat pentru scoaterea victimei din autoturism. Victima (bărbat) fost preluată de echipajul SMURD și ulterior transportată la UPU Piatra-Neamț.
Un alt bărbat a necesitat îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ și ulterior transportat la spital.
Concomitent cu misiunea de descarcerare s-a acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. După efectuarea cercetărilor de către reprezentanții IPJ, pompierii vor acționa și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.
