În jurul orei 12:30, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în comuna Poiana Teiului, unde un autoturism (în care se aflau două persoane) a lovit un parapet.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului, SAJ și IPJ.
Cele două persoane (un adult și un minor) ce se aflau în autoturism s-au autoevacuat. Acestea au fost evaluate medical de echipajele SMURD și SAJ. Ulterior, femeia 62 de ani și băiețelul de 5 ani au fost transportați la spital.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
