Accident rutier pe DN15: două persoane au ajuns la spital


Un accident rutier s-a produs în această după-amiază, în jurul orei 15:40, pe DN15, în comuna Dumbrava Roșie, mobilizând de urgență echipaje de intervenție.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, în eveniment au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. Până la sosirea echipajelor de salvare, toate persoanele implicate au reușit să se autoevacueze.

Două dintre victime – o femeie în vârstă de 25 de ani și un bărbat de 59 de ani – au avut nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au fost preluate de echipajele Serviciului de Ambulanță Județean și SMURD, fiind ulterior transportate la spital pentru investigații suplimentare.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț, alături de echipaje ale poliției. Salvatorii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au acționat pentru curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma impactului.

Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate cauzele producerii accidentului.


Distribuie articolul