Și-a agresat fiica minoră și a încălcat ordinul de protecție


La data de 7 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, în timpul exercitării activităților de serviciu, au depistat în flagrant, un bărbat de 46 de ani, din Icușești, în curtea locuinței sale, în acest mod încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, emis de polițiști în data de 6 iulie a.c..

Totodată, în urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, la aceeași dată, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, bărbatul ar fi lovit-o pe fiica sa, în vârstă de 17 ani, persoană față de care avea interdicție de a se apropia și i-ar fi adresat amenințări, de natură a-i crea o stare de temere.

Față de acesta, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, violență în familie și amenințare.

Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Neamț, iar la data de 8 iulie a.c. urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, în vederea luării unei măsuri preventive.

Foto sugestiv


Distribuie articolul