O autocisternă cu 5 tone de propan a ieșit de pe șosea


Aseară, în jurul orei 20:50, prin apel la 112 a fost anunțat un eveniment rutier produs pe DN15C, unde o autocisternă încărcată cu propan a părăsit partea carosabilă.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț și IPJ.
La sosirea pompierilor, conducătorul auto era evacuat. Acesta nu a necesitat îngrijiri medicale.
În cisternă se aflau aproximativ 5 t de propan. După recunoașterea efectuată s-a constatat că cisterna nu prezenta avarii și nu erau scurgeri de substanță.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor.
Cisterna a fost scoasă cu ajutorul unui utilaj și preluată de un trailer.


Distribuie articolul