O mamă și-a găsit copilul spânzurat, astăzi, la Tămășeni


Tragedie la Tămășeni- un tânăr de 32 de ani a fost găsit spânzurat. Chiar mama acestuia l-a găsit.

Tămășeni, 21 iulie – O tragedie a zguduit comunitatea din localitatea Tămășeni în zorii acestei dimineți. La ora 04:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la descoperirea unei persoane spânzurate.

La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj medical, însă, din păcate, cadrele sanitare nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbatul în vârstă de 32 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Decesul a fost constatat la fața locului.

Potrivit informațiilor preliminare, cel care a făcut tragica descoperire a fost chiar mama bărbatului. Scenele au fost deosebit de dureroase, atât pentru familia îndurerată, cât și pentru comunitatea apropiată.

În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca ancheta să stabilească împrejurările exacte ale tragediei. Polițiștii efectuează cercetări pentru a exclude orice suspiciune de faptă penală comisă de terți și pentru a înțelege contextul care a dus la acest gest extrem.


Distribuie articolul