Trei vieți în pericol; mașină răsturnată în această dimineață


La ora 09:30 a fost anunțat un accident rutier produs în satul Oglinzi din comuna Răucești, unde un autoturism în care se aflau trei persoane a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe cupolă.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț, SAJ și IPJ.
Până la sosirea pompierilor o persoană s-a autoevacuat, iar o persoană a fost evacuată de membrii echipajului SAJ.
Conducătorul autoturismului, un bărbat de 59 de ani a fost scos de pompieri cu ajutorul tărgii lopată.
Toate cele trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind preluate de echipajele de la SAJ și ulterior transportate la spital.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.


Distribuie articolul