În această dimineață, în jurul orei 10:00, pompierii nemțeni, au fost solicitați să intervină la o locuință din Piatra Neamț, fiind înștiințați despre posibilitatea unor scăpări de gaze.
,, Ajunși la fața locului, pompierii au intrat în locuință, unde au găsit un bărbat și o femeie care nu mai prezentau semne vitale, iar medicul de pe ambulanța SMURD a declarat decesul celor doi soți.” – Irina Popa, purtător de cuvânt ISU Neamț.
Scăpările de gaz ar fi venit de la soba pe care familia o avea în locuință. Apelul către 112 a fost dat de către un vecin care a simțit mirosul puternic. La locul indicat s-a deplasat și o echipă de la Delgaz Grid, care au efectuat măsurători. Femeia avea 72 de ani, iar bărbatul 80 de ani.