Bianca Roca este o tânără romașcană pasionată de make-up. La cei 22 de ani ai săi a reușit să fie una dintre cele mai talentate și căutate persoane din Roman, în ceea ce privește arta machiajului. Bianca provine dintr-o familie modestă, care nu și-a permis niciodată să investească financiar în astfel de lucruri. Cu toate acestea, a existat un om în spate, nașa sa, care în urmă cu 4 ani a susținut financiar primul curs de make-up al Biancăi. Nu și-a dorit de când se știe să se întrețină din așa ceva. Voia doar să devină un om bun care să nu fie nevoit să plece din țară, așa cum era cazul surorii sale. Și i-a ieșit.
Una dintre cele mai nefericite întâmplări pe care a avut-o a fost legată de o mireasă pe care a fost nevoită să o lase nemachiată căci întârziase foarte mult, nedorindu-și ca următoarea clientă să aștepte, deși cea din urmă nici măcar nu se mai prezentase.
Cea mai mare satisfacție a Biancăi o reprezintă prieteniile pe care le-a dobândit și mesajele de mulțumire.
Deși în ultimii ani aceste servicii au devenit din ce în ce mai populare, iar tot mai multe tinere se orientează spre o astfel de carieră, Bianca este una dintre dovezile cum că există șanse de reușită chiar dacă partea financiară nu primează de la început.