Un serviciu non-stop pentru sfaturi medicale pediatrice


1 share

Pentru părinții care de cele mai multe ori apelează numărul unic de urgență 112, în cazul unor intervenții ce nu reprezintă un risc pentru ai lor copii, trebuie să știe că există „Peditel”, singurul serviciu de asistență pediatrică telefonică în regim non-stop din România, call-center înființat în 2014 de Fundația „Părinți din România”. Este un serviciu gratuit de sfat medical pediatric prin telefon, destinat părinților cu copii între 0-6 ani, cărora le sunt oferite sfaturi medicale profesioniste pentru afecțiuni fără risc vital pentru sănătatea copilului, la orice oră din zi sau din noapte. Douăzeci de medici de gardă sunt disponibili non-stop, iar sute de mii de părinți au rezolvat problemele acasă, la sfatul medicului Peditel. La fiecare cinci minute, medicii Peditel oferă gratuit sfaturi medicale atât pentru copiii din România, cât și pentru cei din străinătate. Call-centrul pediatric „Peditel” este apelabil prin formarea numărului scurt 1791, număr cu tarif normal, fără suprataxă, valabil în rețelele Vodafone, Orange, Telekom, fix și mobil.


Distribuie articolul

1 share