Aura, tânăra care a lăsat viața de corporatist pentru o afacere la țară


79 shares

Aura Brebeanu este o tânără senină și frumoasă de 36 de ani, care de un an a revenit acasă, în satul în care s-a născut, Slon, din județul Prahova. Timp de 13 ani Aura a lucrat în mediul corporatist, alegând însă să facă o schimbare; întoarcerea acasă a făcut-o să fie mai aproape de propriul copil, să ducă o viață liniștită, la țară, îmbinând astfel cele două direcții în business-ul de care se ocupă cu extrem de multă implicare.

„Știi senzația când te bagi în pat în așternuturi proaspăt schimbate și porți o pijama comodă din bumbac? Parca a doua zi ai o energie mult mai buna, asa e? Sau când masa de duminică se transformă într-o adevarată încântare când așterni o față de masă fină, cu șervete asortartate și inviți familia sau prietenii la masă? Terapie, stare de bine.

Din această idee s-a născut COTTON THERAPY, un atelier micuț de croitorie unde ne imaginam și coasem așternuturi de pat, pijamale, fețe de masă și jucării din bumbac de cea mai bună calitate. Produsele noastre au fiecare ceva aparte, detalii care fac diferența, dantele, panglici sau nasturi de lemn. Toateprodusele folosite sunt 100% naturale din bumbac, lână sau lemn și sunt făcute pentru o utilizare îndelungată suținând astfel consumul responsabil.” – Aura Brebeanu- fondator COTTON THERAPY

Ce-ar fi dacă am cumpăra mai mult „românește”, astfel investind, practic, în producătorii români și companiile lor?

„Mă gândesc că este foarte important să ne susținem reciproc ca nație, astfel încât să avem șansa unui viitor mai bun, de aceea cred că este important să susținem și să încurajăm business-urile locale, atât timp cât serviciile lor sunt de calitate și grija lor față de client este reală.

Acum noi suntem deja o echipă, eu mă ocup de design și strategie, asociata mea de social media și marketing, două dintre fetele din atelier dau ființă tuturor ideilor mele, iar încă patru fete minunate lucrează cu drag produsele noastre.”- Aura Brebeanu- fondator COTTON THERAPY

De ce ar trebui  să avem în dulap cel puțin o lenjerie marcă COTTON THERAPY?

„Pentru că sunt făcute cu pasiune, cu atenție la fiecare detaliu, că au ideea de sustenabilitate, că fiecare acțiune pe care o întreprindem are în spate ideea de slow fashion și că suntem o gașcă de femei care ne susținem reciproc astfel încât să construim un business de success, undeva la țară. Raportul calitate preț arată calitatea materialelor folosite și a muncii fetelor care le lucrează.”- Aura Brebeanu- fondator COTTON THERAPY

Echipa Neamț.Press confirmă spusele Aurei, calitatea produselor fiind de departe una demnă de o terapie relaxantă, langă oameni dragi.

” Îmi place ceea ce fac, însă cu cât business-ul crește, nivelul de muncă este mai mare și vine cu multe provocări, dar tot îmi place maxim. Inspirația vine din pasiune, din dorința de a crea produse în funcție de materialele faine pe care le găsesc, de la cliente care ne trimit idei. Ziceam mai devreme de sustenabilitate, de ideea de a cumpăra un produs de calitate, poate într-un range de preț mai mare, dar care te va ține ani și ani, față de a cumpăra produse ieftine, dar și de proastă calitate. Pe termen lung, sustenabilitatea este și economică.”Aura Brebeanu- fondator COTTON THERAPY

https://cotton-therapy.ro/


Distribuie articolul

79 shares