Adrian Ciobanu: „Viitorul are chipul copiilor noștri”


Copiii sunt „resursa” cea mai importantă a unei comunități care dorește o continuă dezvoltare, iar primarul comunei Cordun, Adrian Ciobanu, este conștient de efortul pe care l-a făcut și pe care trebuie să-l depună în continuare pentru a reuși nu doar să-i ajute și să-i susțină, dar și să-i facă să rămână în comuna în care s-au născut.

Dragii mei, pentru mine viitorul are chipul copiilor și al dascălilor care bine merită sa fie așezați în inima fiecăruia dintre noi. Începând cu cei de la grădiniță și până la absolvirea liceului, administrația publică locală caută și dezvoltă resurse pentru a crea condiții de obținere a performanței. Personal am creat și mențin tradiția premierii rezultatelor deosebite din învățământ. Am reușit ca în acești 4 ani de mandat să continuăm reabilitarea școlilor din comună. Da, viitorul are chipul copiilor noștri pe care-i dorim sa evolueze profesional, material și în măsura în care investițiile din zonă vor prospera, să-și dorească să rămână aici” – Adrian Ciobanu, primar comuna Cordun 


Distribuie articolul