Coronavirusul are tendința de a rezista mai bine pe surpafațe fine, lipsite de asperități, comparativ cu cele mai aspre, cum ar fi bumbacul. Acesta poate rămâne activ săptămâni întregi pe bancnote, sticlă și alte suprafețe cu care ne întâlnim în viața de zi cu zi, a constatat cel mai performant laborator de biosecuritate al Australiei. Studiul atrage atenția asupra riscurilor pe care le aduce manipularea banilor, a echipamentelor cu touchscreen sau a diferitelor mânere și bare.
Virusul supraviețuiește mai puțin de o zi pe unele suprafețe dacă temperatura este de 40 de grade, astfel noul coronavirus supraviețuiește mai mult pe vreme rece, făcându-l mai greu de controlat iarna decât vara.