Zi de sărbătoare națională, Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României


Credincioşii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor. În acest an, marea sărbătoare are loc în condiţii sanitare stricte, impuse de pandemia de coronavirus.

Sfântul Apostol Andrei este considerat părintele creştinismului românesc, Apostolul românilor şi începătorul încreştinării poporului nostru.

În România, Sfântul Apostol Andrei este cunoscut drept ocrotitorul ţării deoarece a propovăduit Evanghelia şi cuvântul Domnului pe aceste meleaguri. Drept dovadă există toponimele din zona Dobrogei precum Peştera Sfântului Andrei, fiind cea mai veche biserică creştină de pe teritoriul României, şi considerată Bethleemul creştinismului românesc, şi Pârâiaşul Sfântului Andrei.

Oamenii mai superstițioși sunt de părere că în noaptea Sfântului Andrei lupii încep a vorbi cu grai de om, spunând lucruri de-a dreptul înfiorătoare. Mai mult, cei care au nenorocul de a fi atacați de acești lupi în aceasta noapte se vor transforma în vârcolaci.

Fetele care doresc să se mărite obișnuiesc să ascundă sub pernă un fir de busuioc pentru a-și visa iubitul.

Nu în ultimul rând, vremea din noaptea de Sfântul Andrei ne va spune cum va iarna care urmează. Dacă oamenii au parte de un cer senin în această noapte, iarna care vine va fi una blândă.


Distribuie articolul